Interviu cu Adrian Tapciuc

-teatrul prin ochii unui tanar actor –

Adrian Tapciuc: ” Teatrul e un schimb energetic permanent intre actor si spectator”adrian tapciuc

Cunoscut din producţiile televizate “Tu eşti, tu câştigi”, mai apoi “Te uiti şi câştigi”, dar şi din numeroasele apariţii pe scena de teatru şi mai nou datorită regizării “Anielei”, Adrian este un absolvent de vază al “UNATC I.L.Caragiale” din Bucureşti. Ambiţia sa şi simţul riscului l-au făcut să se remarce în lumea teatrului şi cea a televiziunii, ceea ce îl recomandă ca un talent care are multe de arătat şi este capabil de inovaţie. În dialog este un partener jovial, cu mult bun simţ, dar şi un maestru al cuvintelor şi al vorbitului. Este actor pe scenă, iar în viaţa de zi cu zi, deşi îi place să se creadă un om cât se poate de normal, are arta în priviri şi pare că îşi joacă rolul vieţii în pielea propriului personaj.

——————————————————————————————————————————-

O: Ştiu că la liceul “A.T.Laurian” din Botoşani ai lăsat o amprentă, trupa de teatru “Drama Club”. Cum a venit idea înfiinţării ei?

A: Când am venit eu la liceu, trupa deja exista, cei care au înfiinţat-o sunt cu un an mai mari decât mine şi îi cheamă Alin Chiriac şi Mihai Cristian. Eu eram în clasa a9a şi ea exista, însă nu făcuse nimic pe scenă, era doar in faza de proiect. Şi într-adevăr, debutul trupei pe scenă s-a făcut cu mine şi ulterior am ţinut eu foarte mult la trupă şi am pus in scenă mai multe spectacole.

O: Ce mai inseamnă acum “Drama Club” pentru tine şi in ce relaţii mai eşti cu foştii colegi de scenă?

A: Pai e simplu, Drama acum este..nu ştiu, este ca un copil. Mă bucur acum să aud că încă mai există, că au luat premii în ţară. În principal e important că există, pentru că scopul principal al unei trupe de teatru de amatori este să unească oamenii, este o activitate benefică, pozitivă. Scopul nu e de a face teatru de performantă şi atâta timp cât există o mână de oameni, câţi sunt ei…20, 30, 50 şi vorbesc despre teatru, despre ce carţi au citit, ce filme au văzut, e un mare câştig. Cu colegii nu mai ţin legătura, dar ştiu că au un blog şi mă mai uit aşa să văd ce-au mai făcut nou şi să mă asigur că mai există ca trupă de teatru.

O: Ai terminat un profil real, de matematică-informatică. Cum asociezi logica sau pragmatismul cu lumea teatrului?

A: Păi logica, matematica şi acest pragmatism sunt importante înainte de toate în dezvoltarea individului. Mie logica şi matematica mi-au plăcut foarte mult în liceu şi m-au educat să gândesc într-un fel sau altul, pentru că au contribuit în dezvoltarea mea ca individ. Iar acum, pentru că vreau să îmbratişez meseria asta de regizor, capacitatea de a coordona si de a planifica mă ajută enorm.

O: Ştiu că nu doar pe scenă eşti prezent la teatru. Cum te simţi atunci când rolurile se inversează şi devii spectator?

A: În primul rând consider că e normal să fiu şi spectator, pentru că asta face parte din cultură, e necesar să ştii ce fac cei din jurul tău. Iar în ceea ce priveşte postura aceasta..in genere eu am văzut foarte mult teatru în anii de facultate şi am înţeles că arta teatrală e o artă care se găseşte cu greutate, adică teatrul bun îl găseşti greu. Iar tocmai pentru că sunt un spectator avizat, mi-am dat seama că nu-i usor să faci teatru de calitate şi unde-l gasim, trebuie să ne bucurăm de el. De aceea acum mă entuziasmez mai greu, am devenit oarecum mai pretenţios, pentru că până la urmă nimeni nu reinventează roata sau apa caldă. Tot ce e pe scenă sunt “reţete” puse altfel în pagină, atâta tot. Iar cineva din această meserie, din breaslă, le simte, le cunoaşte deja.

O: În ce masură au influenţat proiectele de televiziune experientele de pe scenă? Le-au făcut pe acestea din urmă să pălească- emotional sau procentual?

A: Televiziunea e într-adevăr altceva, dar dacă ar fi să aleg ce aş vrea să fac în viată, sigur ar fi teatrul. Teatrul e un schimb energetic permanent între actor şi spectator, lucru de care în film, în televiziune, nu prea ai parte. În televiziune insă există o emoţie sporită care se numeşte “directul” şi care îţi dă un fior. Însă cel mai mare schimb de energie pe care îl poţi proba ca şi actor e cel de pe scenă. Asta aş vrea să fac, dacă ar fi să aleg eu, iar dacă mi-aş putea asigura un trai decent doar din teatru, asta aş vrea să fac. Dar nu se poate, deocamdată…

O: Ai avut vreun model care te-a inspirat sau motivat? Cine e şi pe ce considerente?

A: Fără îndoială au fost profesorii mei, Ion Cojar si Adrian Titieni, aşa un fel de model. Dar nu cred neapărat în cultul personalităţii şi n-a fost vreun mare actor sau regizor care să-mi fie model. Sunt calităţi pe care mulţi oameni din jurul meu le au şi pe care le văd, dar nu vreau să fiu ca cineva, vreau să fiu eu, cu propriile-mi calităţi. Uite, imi place foarte mult Marcel Iureş, care e un actor foarte bun şi pe care îl respect, dar eu nu mă asemăn cu el în niciun fel. Sunt lucruri diferite, mijloace şi modalităţi de expresie diferite. E emotionant ce face el şi nu e foarte uşor, dar nu pot spune că mi-e un model, însă e unul dintre actorii care îmi plac real.

O: Zi-mi un moment în care ai fost surprins de vreun actor, descoperindu-l poate asa cum nimeni nu s-ar aştepta.

A: Horaţiu Mălăele beat, ce vrei să-ţi zic? (râde, oprindu-mă să  notez asta, semn că e o glumă, evident). E greu pentru mine să spun cum sunt surprins de actori. Poate lumea se aşteaptă ca marii actori să fie foarte plini de ei de exemplu, însă eu cred că pentru a fi un bun actor, trebuie să fii şi un om de valoare, un om calitos. Sau dacă nu eşti în viaţa cotidiană un om calitos, trebuie să fii genial pe scenă ca să fii cu adevarat respectat, altfel se fac ierarhii în care intri fără să vrei. În mare parte, actorii cu care am lucrat eu la Aniela şi în Buftea în general, sunt actori care au fost aleşi prin…nu ştiu, o selectie naturală. Am ales exemplul ăsta pentru că eu colaborez cu actorii de la teatru şi in unele producţii televizate. Cei care n-au putut face faţă sau n-au fost “oameni”, ca să-i numesc asa, au parasit lumea asta. Insă cei pe care îi stiu, cei care sunt în jurul meu, sunt cei care merită să fie unde sunt.

O: Poţi să-mi dai un exemplu concret?

A: Marin Moraru, Maia Morgenstern, Costel Constantin, Dan Condurache, Florina Cercel. Uite, m-a surprins domnul Marin Moraru, ca fiind un om foarte calculat. Pe cât de jovial pare pe scenă si în filme, pe atât de calculat şi…nu stiu dacă să zic reţinut, dar e un om care gândeşte de două ori înainte să spună ceva.

O: Cum sunt primiţi actorii tineri de către cei consacraţi? Se leagă prietenii între cele două generaţii de actori- debutanţi şi profesionişti?

A: Eh, prietenie…Asta e o meserie care se invată cât se invată, dar la un moment dat se fură. Şi chiar şi marii maeştri ai scenei, ai filmului, au furat la rândul lor în meseria asta. Iar atunci când vine un actor tânăr, ei îşi doresc ca acest actor tânăr să fure, dacă poate. Sunt unii actori mai generoşi, iar alţii sunt mai puţin generoşi pe scenă, cu cei tineri. Am întâlnit şi răutăţi din partea unor actori, în ceea ce priveşte relatia lor cu aspiranţii.

O: Spune-mi un moment descurajant, o dezamăgire pe care ai avut-o în anii de când joci.

A: In genere lucrurile au curs bine în viata mea şi nu prea găsesc vreo dezamăgire de care să-mi amintesc acum imediat şi faptul că nu-mi amintesc înseamnă că nu prea au existat. Însă sunt dezamagiri, cele mai frecvente dezamagiri le poţi întâlni pe parcursul lucrului la un rol, având in vedere că repetiţiile pentru un spectacol pot dura între 6 şi 9 săptămâni. Ei bine, în toată această perioadă pot apărea şi momente descurajante, pentru că nu cred că există vreun actor care să fie extrem de mulţumit de ceea ce face. Adică lucrul la rol, în momentul în care nu-ţi iese cam ce-ai vrea tu, poate fi o dezamăgire pentru o perioadă scurtă de timp.

O: La Teatrul “Mihai Eminescu” din Botoşani au venit primele recompense pentru munca depusă în slujba teatrului. Cât de des te întorci acasă, să mai joci pentru botoşăneni?

A: De câte ori sunt chemat şi programul îmi permite. Joc pentru ei, eu sunt şi angajat la Teatrul din Botoşani şi de asta m-am intors, pentru că e treatrul în care eu am luat microbul actoriei si cred real că e o datorie morală pe care o am, să mă întorc în locul ăla de câte ori am ocazia. Şi simt că mulţi ani am să mai fiu acolo.

O: Crezi că teatrul din provincie are armele necesare în ceea ce priveşte actorii şi regizorii pentru a concura cu cel din Bucureşti?

A: Poate te va uimi, însă eu cred că doar în provincie se poate face astăzi, in 2010, teatru-laborator cum era Teatrul lui Grotowski, adică locul în care poti să stai şi să muncesti alături de un regizor doar pentru acel spectacol. În Bucuresti te mai pierzi în mici “şuşe”, mai faci o reclamă, o înregistrare la radio, o filmare mică, un rol într-un serial, unii dintre actori sunt vedete, iar cu vedetele lucrezi mai greu…Pe când în provincie, dacă vine un regizor bun, el devine vedetă prin valoarea lui şi nu prin ceea ce e recomandat ca vedetă, adica aşa…doar că se zice că e.

O: Cum simţi publicul din oraşele mici aşa cum este Botoşani, care are un singur loc dedicat acestei arte?

A: Nu se diferenţiază cu mult de publicul din Bucuresti, sunt oameni care vor o varietate de produs cultural care să le parvină şi aleg să meargă la teatru. E păcat că nu au mai multe teatre, mai multe cinematografe, insă cred că merg la teatru din aceleasi considerente. Simt publicul din Botoşani mai aproape de mine, însă vorbind de o “calitate” a publicului, pot spune că publicul bucureştean e mai educat într-un fel sau altul, pentru că vede spectacole mai variate, mai mulţi regizori, mai mulţi actori. Aici pot exista şi spectacole de nişa şi automat fiecare teatru îşi creează publicul său în Bucureşti. În Botoşani, neavând alternativă, primeşti ceea ce ţi se dă şi asta o simt la unele spectacole, când publicul are reacţii care vin dintr-un entuziasm ce le trădează ochiul poate nu aşa de avizat.

O: Ce ai schimba în teatrul romanesc?

A: E utopic răspunsul meu, însă aş schimba modul în care sunt remuneraţi toţi cei care muncesc în domeniul ăsta. Asta dacă s-ar putea, dar ştiu că nu e prea usor.

O: Crezi că o remuneraţie pe măsură i-ar motiva mai mult pe actori?

A: Cu siguranţă. În momentul în care nu mai ai grija zilei de mâine, ca şi artist, sunt convins că rezultatele ar fi mult mai bune. Ca să fii cu totul pe scenă, ar trebui să nu ai apăsări legate de recompensa bănească şi dacă ea îţi permite un trai decent. Iar şcoala românească de teatru, aici vorbesc şi despre actori şi despre regizori, e o scoală recunoscută şi recompensată pe plan internaţional. Regizori cum sunt Purcarete, Afrim, Dabija şi alţii, au o mulţime de premii şi recunoaşteri internaţionale şi în cazul actorilor e la fel. Teatrul nostru e un teatru recunoscut, dar din păcate sunt convins că există oameni chiar foarte talentaţi care renuntă la meseria asta din cauza banilor. Eu cred că asta ar rezolva situaţia: banii, atât ca şi remuneratie pentru actori, dar şi prin logistică, cum ar fi mai multe teatre, săli mai aspectuoase, personalul de scenă să fie mai bine pregatit.

Advertisements

3 responses to “Interviu cu Adrian Tapciuc

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: