Jubileul Regelui- albumul unei aniversări regale

Lansare album "Jubileul Regelui"Albumul „Jubileul Regelui”, care cuprinde fotografii de la evenimentele organizate cu prilejul aniversării de 90 de ani ai Regelui Mihai, a fost lansat aseară la librăria Bastilia din București, unde a fost prezent și Principele Radu.

Evenimentul de lansare a fost organizat de Curtea Veche Publishing și de Bastilia Librarium.  Prezentarea albumului a fost susținută de Principele Radu, autorii Ioan-Luca Vlad și Daniel Angelescu, Iren Arsene, managing partner Curtea Veche Publishing și Laura Albulescu, director de imagine Bastilia Librarium.

Lucrarea conține niște documente în imagini, realizate prin colaborarea unui artist și a unui istoric. Daniel Angelescu este fotograf al Casei Regale a României, iar Ioan-Luca Vlad este avocat al Baroului din București și Consilier Privat Onorific al Familiei Regale. „Am încercat  prin acest album și prin imaginile surprinse, să aduc un omagiu Regelui, un model care inspiră românii de pretutindeni”, a precizat Daniel Angelescu.

Lansare "Jubileul Regelui"

Cu ocazia aniversării de 90 de ani ai Regelui Mihai din 2011, au fost capturate imagini de la o serie de manifestări la care a fost prezentă atât familia regală, cât și unele familii domnitoare din Europa și din lume. „În calitate de scrib, am avut menirea de a scrie ceea ce am văzut din mijlocul evenimentelor”, și-a descris Ioan-Luca Vlad contribuția.

De câte ori apare o carte regală, ea este o cărămidă la zidul statalității românești, care se compune din statornicie,  siguranță națională și din continuitate, dar și din împăcarea trecutului cu prezentul și a prezentului cu viitorul”, a spus Principele Radu în prezentarea pe care a făcut-o albumului. Acesta a anunțat o continuare a acestei serii de albume, prin apariția albumului „Mașinile Regelui”, dar și a unor portrete al Reginei Ana și al Principesei Moștenitoare Margareta.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: